Articolul 13 – Integritatea angajaților

(1)   Orice angajat sau persoană aflată într-o poziție comparabilă, inclusiv agenții și distribuitorii, care participă direct la respectarea de către entitatea obligată a prezentului regulament, a Regulamentului (UE) 2023/1113 și a oricărui act administrativ emis de orice supraveghetor este supus unei evaluări proporționale cu riscurile asociate sarcinilor îndeplinite și al cărei conținut este aprobat de coordonatorul funcției de conformitate cu privire la:

(a)

competențele, cunoștințele și expertiza individuale pentru a-și îndeplini funcțiile în mod eficace;

(b)

buna reputație, onestitatea și integritatea.

Evaluarea menționată la primul paragraf se efectuează înainte de începerea activităților de către angajat sau de către persoana aflată într-o poziție comparabilă, inclusiv de către agenți și distribuitori, și se repetă periodic. Intensitatea evaluărilor ulterioare se stabilește în funcție de sarcinile încredințate persoanei și de riscurile asociate funcției pe care aceasta o îndeplinește.

(2)   Angajații sau persoanele aflate în poziții comparabile, inclusiv agenții și distribuitorii, cărora li s-au încredințat sarcini legate de respectarea de către entitatea obligată a prezentului regulament, a Regulamentului (UE) 2023/1113 și a oricărui act administrativ emis de orice supraveghetor, îl informează pe coordonatorul funcției de conformitate cu privire la orice relație privată sau profesională apropiată stabilită cu clienții sau potențialii clienți ai entității obligate și sunt împiedicați să îndeplinească orice sarcină legată de conformitatea entității obligate în raport cu acești clienți.

(3)   Entitățile obligate instituie proceduri pentru a preveni și a gestiona conflictele de interese care pot afecta îndeplinirea sarcinilor legate de respectarea de către entitatea obligată a prezentului regulament, a Regulamentului (UE) 2023/1113 și a oricărui act administrativ emis de orice supraveghetor.

(4)   Prezentul articol nu se aplică în cazul în care entitatea obligată este o persoană fizică sau o persoană juridică ale cărei activități sunt desfășurate de o singură persoană fizică.

Scroll to Top